VIDEO Wednesday se întoarce pe Netflix, pentru un al doilea sezon: ce știm, până acum, despre asta
Primul sezon din Wednesday, capodopera care vine direct de la Tim Burton, a rupt internetul în două, iar asta pe bună dreptate.
Vestea bună este că ceea ce se credea inițial a fi o miniserie, s-a dovedit a fi un serial în toată regula. Fanii Wedneday s-au prins de acest lucru imediat ce au finalizat primul sezon, cel care se încheie, într-o oarecare măsură, „în coadă de pește”, lăsând loc suficient pentru dezvoltarea ulterioară a poveștii.
Wednesday a fost filmat în România, dar românii n-au știut să aprecieze asta
În cazul în care nu știai, serialul a fost filmat parțial în România, printre cele mai cunoscute locații numărându-se Palatul Cantacuzino, din Bușteni, dar și gara din Sinaia.
Așadar, de fiecare dată când mai treci prin astfel de locuri, îți poți imagina cum pe acolo au trecut o perioadă Jenna Ortega, Tim Burton sau Catherine Zeta Jones.
Totuși, românii au pierdut șansa unui al doilea sezon, de vreme ce echipa de producție a decis să schimbe locația, acuzând că, la noi în țară, ar fi fost jecmăniți, fiindu-le cerute sume cu mult peste prețul pieței.
Revenind la serial, dacă ai urmărit și tu cu sufletul la gură primul sezon, află că un al doilea se află „pe țeavă”.
Un clip promoțional, urcat pe YouTube de Netflix, insunează că, în viitor, vom avea parte de o continuare a acțiunii.
Clipul omagiază fanii serialului, dar anunță, deopotrivă, și revenirea prin propoziția „ți se pregătește și mai multă nefericire”.
Jenna Ortega a primit o nominalizare la Golden Globes, pentru cea mai bună actriță, iar serialul Wednesday, la rândul său, pentru cea mai bună comedie.
Se pare că rețeta lui Tim Burton a funcționat de minune, pelicula fiind un melanj reușit între lumea Harry Potter și Familia Addams.
Dacă ești fan declarat Catherine Zeta Jones, află că Morticia nu are prea multe de zis în primul sezon, toată acțiunea fiind concentrată pe Wednesday.